Iubire parazit

   
   Incep prin a-ti spune ca eu nu am iubit nicodata. Nu am trait nicodata pentru o singura persoana, iar universul meu nu a gravitat in jurul nimanui.  Fug de iubire cat vad cu ochii deoarece sub orice forma ar aparea in viata mea imi produce o minunata  degradare a persoanei .


   Daca iubesti pe cineva care te iubeste, e pur narcisim. E un troc incheiat dinainte, o siguranta plictisitoare care se va intoarce impotriva ta la un moment dat. Nu poti sa fii la egalitate toata viata ta pentru ca asta nu inseamna ca traiesti.  In plus nu iti poti dori ceva ce ai deja, ori fara dorinta iubirea e ca o floarea soarelui aplecata care asteapta sa rasara soarele pentru a fi frumoasa.
     
  Degradarea persoanei internive in cazul asta cu usurinta si rapiditate. Cedezi tot in favoarea persoanei iubite, pentru ca si ea cedeaza tot pentru tine iar altfel nu ar mai fi echilibru. Te trasformi incet in ceea ce vrea cel de langa tine fara sa te deranjeze, pentru ca si tu il poti transforma la randul tau. Iar cand ti-ai dat seama ca nu mai esti nimic din ce ai fost sau din ce ti-ai fi dorit sa fii , te urasti pentru asta. E ca si cum te-ai ingropat singur, sapandu-ti groapa cu o lopatica de nisip ce are in capatul manerului o inimioara. Lopatica te-a facut vesel in timp ce iti sapai groapa, dar o data ce ai descoperit ca tu vei intra in ea, si ca acolo nu poti sta comod iti dai seama ca e impotriva naturii sa fii vesel la propria-ti inmormantare.


    Daca iubesti pe cineva care nu te iubeste, e pur masochism. Si la un moment dat nu se mai numeste iubire, ci dorinta patimasa de a ajunge la un finish care fuge de tine. Iti canalizezi toata atentia la ceea ce iti doresti si uiti ca ai putea dori si altceva.


    Si cu toatea astea culoarea roz ne inspira, inimioarele ne inveselesc, cantecelele de dragoste ne dau emotii si Cupidon ni se pare seducator si gingas. E frumos sa iti doresti sa iubesti, indifferent ca esti narcisit sau masochist, sau ca visezi la balanta perfecta intre  “a da” si “a primi”. Cred ca raspunsul sta in natura umana.
                                         Aici o melodie care ma inspira: <click>


~Niña~